Curs intensiv și practic pentru dezvoltarea încrederii și impactului în comunicarea publică.
Fiecare prezentare este o oportunitate de a convinge, inspira și influența.
Acest training de două zile este conceput pentru a dezvolta încrederea personală, coerența mesajului și prezența scenică în fața oricărui tip de public. Cu un puternic accent pe practică și feedback personalizat, cursul ajută participanții să își depășească teama de a vorbi în public și să capteze atenția audienței cu naturalețe și impact.
În cadrul cursului vei învăța:
Structurarea eficientă a unui discurs sau prezentări
Controlul emoțiilor și limbajului nonverbal
Tehnici de exprimare clară, convingătoare și memorabilă
Adaptarea mesajului la audiență și context
Recomandat tuturor celor care doresc să își îmbunătățească performanța în comunicarea publică – de la profesori și traineri, la lideri și profesioniști din orice domeniu.